Ai uitat parola?

Inregistreaza-te










VOCKLABRUCK

AUSTRIA- VOCKLABRUCK

5 cazări la VOCKLABRUCK + DEMIPENSIUNE la hotel 3*

8 zile: Szentendre, Visegrad, Esztergom, Linz, Salzburg, Salzkammergut, Cesky Krumlov, Hluboka, Herrenchiemsee, Munchen, Zell am See, Kaprun, Kitzbuhel, Viena, Melk

Ziua 1. BUCUREŞTI- BUDAPESTA (895 km)
Ora 6:00 Plecare din Bucureşti din parcarea de la Piaţa Victoriei, pe ruta (vezi tabelul de mai jos). Sosire şi cazare la Budapesta.
Ziua 2. Szentendre, Visegrad, Esztergom- LINZ- VOCKLABRUCK (560 km)
După micul dejun, excursie pe Valea Dunării, cu superbele oraşele amplasate într-un cadru natural unic: Szentendre, Visegrad (scurt popas pentru a admira privelistea Castelului lui Matei Corvin) şi Esztergom unde vizitam Catedrala încoronării regilor Ungariei. Parasind Ungaria, ne indreptam spre Linz pentru un scurt tur pietonal prin centru. Sosire la Vocklabruck pentru cazare si cina la hotel 3*.
Zilele 3-6. VOCKLABRUCK- POARTA SPRE LACURILE ALPINE
SALZBURG este fara indoiala, unul dintre cele mai frumoase orase din Europa, atat din punct de vedere arhitectonic cat si al peisajelor ce pot fi admirate in zona. Farmecul aparte al Salzburgului, dominat de personalitatea celui mai iubit fiu al sau, Mozart, este oferit de Fortareata Hohensalzburg, Casa lui Mozart, gradinile Mirabell, Domul si Palatul Residenz, care fac din Salzburg, perla Austriei.
SALZKAMMERGUT este o regiune renumita pentru peisajele sale, satele pitoresti si numeroasele lacuri glaciare. Are o cultura distincta care se exprima in arhitectura, in portul popular, obiceiuri si preparatele culinare. Numele Salzkammergut deriva de la minele de sare din perioada Imperiul Habsburgic. Printre atractiile turistice se numara Lacurile Wolfgangsee, Altersee, Mondsee si cochetele statini montane.
HERRENCHIEMSEE este un imens palat situat pe insula Herren, in lacul Chiemsee, la 60 km distanta de Munchen. De fapt, intregul ansamblu se vrea a fi o replica a Palatului de la Versailles, insa moartea invaluita in mister a regelui Ludovic al II-lea a dus la incetarea lucrarilor. Palatul prezinta o Sala a Oglinzilor, o replica a fantanii de Latone, din Versailles, insa ofera si unele elemente de originalitate.
MUNCHEN este capitala Bavariei, oferind o combinatie unica de traditional si modern. Principale atractii: Marienplatz, noua si vechea Primarie cu ale lor turnuri atragatoare unde se afla si renumitul ceas medieval cu clopotei Rathaus-Glockenspiel, Peterskirche, Frauenkirche, si un numar impresionant de muzee si expozitii: Alte Pinakothek, Neue Pinakothek, celebrul muzeu al tehnicii - Deutsches Museum si multe altele. Probabil cel mai asteptat moment al anului este Oktoberfest, faimoasa sărbătoare a berii.
ZELL AM SEE se afla pe malul lacului glaciar Zell, inconjurat de munti si este in prezent una dintre cele mai populare statiuni din Austria. Usor accesibil, Zell am See are facilitatile unui oras si atmosfera intima a unui sat. KAPRUN este un orasel tipic austriac si o statiune pentru orice anotimp. Obiectivele turistice care suscita interesul vizitatorilor sai sunt: Castelul si Biserica din Kaprun, muzeul local traditional si muzeul automobilelor de epoca.
CESKY KRUMLOV a fost construit incepand cu 1240, fiind remarcabila extinderea neobisnuit de mare a castelului, comparabila doar cu Hradcany din Praga. Intre atractiile orasului sunt Biserica Sf. Vitus in stil gotic tarziu de sec. XV si Teatrul baroc de sec. XVII.
Ziua 7. VOCKLABRUCK- VIENA- BUDAPESTA (490 km)
Mic dejun. Plecare spre Ungaria. Pe traseu vom admira splendoarea barocului austriac, Abatia Melk. Urmeaza un tur de oras in Viena pentru a admira frumuseţea fostei capitale imperiale: Ringstrasse, Piaţa Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg (exterior), Domul Sf. Ştefan, Opera. Seara sosire la Budapesta. Opţional, la final de excursie se poate organiza contra cost o croazieră pe Dunăre (29 € cu cină sau 14 € fără cină), având inclus şi un scurt tur al capitalei ungare: Parlamentul, Basilica Sf. Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matiaş. Cazare la Budapesta.
Ziua 8. BUDAPESTA- BUCUREŞTI (895 km)
Mic dejun. Plecare spre ţară. Sosire Bucureşti, seara târziu după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.
 

PREZENTARE EXCURSII OPTIONALE:
SALZBURG + LACURILE ALPINE (Excursie de o zi, pret 28 euro / pers. care nu include intrarile la obiectivele turistice). Mic dejun. Deplasare spre superba zonă montană Salzkammergut, cu creste semeţe reflectate în oglinda lacurilor glaciare Attersee şi Mondsee. Scurt popas în renumita staţiune Mondsee. Continuarea deplasării spre Salzburg pentru un tur pietonal al oraşului muzicii: Grădinile Mirabell, Domul, Casa lui Mozart, Oraşul vechi. Timp liber la dispozitia turistilor în Salzburg, unde puteţi urca opţional cu funicularul în Fortăreaţă pentru o frumoasă panoramă a oraşului Intoarcere la hotel pentru cina si cazare.
MUNCHEN + Castelul HERRENCHIEMSEE (Excursie de o zi, pret 38 euro / pers. care nu include intrarile la obiective
După micul dejun, pornim spre Bavaria la Chiemsee. Aici ne îmbarcăm în croazieră pe o micuţă insulă, unde Ludovic al II-lea de Bavaria a construit splendidul Palat Herrenchiemsee ca replică a celui din Versailles. Excursia continua spre Munchen, capitala Bavariei, paradis al pasionatilor de shopping, unde ne vor încânta: Marienplatz, Primăria, cu renumitul ceas medieval şi Frauenkirche. Pentru iubitorii de arta, orasul ofera o multitudine de muzee si expozitii. Intoarcere la acelasi hotel pentru cina si cazare.
FILE DIN GLORIA BOEMIEI (Excursie de o zi, pret 42 euro / pers. care nu include intrarile la obiectivele turistice). Mic dejun. Pornim catre regiunea muntoasa din sudul Cehiei, pentru a descoperi 2 din cele mai pitoresti castele din perioada de glorie a Boemiei. Incepem cu Castelul Hluboka care a fost construit in sec. XIII, initial ca si castel regal cu scop de aparare, fiind ulterior revendicat de aristocrati. Aspectul actual dateaza din sec. XVIII, castelul Windsor servind drept model pentru construirea sa. Ultimul si cel mai pitoresc este Cesky Krumlov care, datorita spectaculoasei amplasari intr-un cot al raului in forma de potcoava, a fost inclus din 1992 in lista UNESCO. Vom vizita atat superbul orasel cat si curtile interioare ale castelului. Intoarcere la acelasi hotel pentru cina si cazare.
ZELL am SEE + KAPRUN + KITZBUHEL (Excursie de o zi, pret 35 euro / pers. care nu include intrarile la obiective). Mic dejun. Deplasare spre superbele statiune montane cu cate o ora jumatate timp liber in fiecare. Intoarcere la hotel pentru cina si cazare.
 

PREŢUL INCLUDE:
• transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2- 4*
• 2 cazări cu mic dejun befet in hoteluri de 3*** la Budapesta;
• 5 cazări cu demipensiune la un hotel 3* din Vocklabruck
• Ghid însoţitor din partea agentiei pe traseu
 

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ:
• intrările la obiectivele turistice şi serviciile de ghizi locali;
• vizite opţionale, toate grup minim 25 persoane
• asigurarea medicală şi alte servicii decât cele menţionate.
 

DATE DE PLECARE

09.03, 18.03,  27.03

04.04, 18.04

27.04, 06.05, 13.05

Supl.SINGLE

Hotel AUERHAHN  3***

295 €

299 €

305 €

95 €

 

Hotel AUERHAHN 3* (sau similar) este situat chiar în zona pietonală din centrul istoric al oraşului Vöcklabruck, cunoscut sub numele de poarta de acces spre Salzkammergut. Toate camerele sunt dotate cu grup sanitar cu dus, televizor, telefon, aer conditionat, acces internet, balcon / terasa. Hotelul dispune de restaurant, lift, parcare.

 

 

 

 

 




Formular turism online













* – Campurile marcate sunt obligatorii